Fericitul Mitropolit Dosoftei, mare ierarh și înțelept cărturar
Fericitul Mitropolit Dosoftei, mare ierarh și înțelept cărturar / Foto: Oana Nechifor
Ajungând părinte duhovnicesc şi păstor al întregii Moldove, marele ierarh uimea pe toţi cu blândeţea, cu smerenia şi cu înţelepciunea sa, precum îl înfăţişează însuşi cronicarul Ion Neculce: „Acest Dosofteiu, mitropolit, nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era neam de mazil, preaînvăţat; multe limbi ştia: elineşte, latineşte, slavoneşte şi altă adâncă carte şi-nvăţătură, deplin călugăr şi cucernic şi blând ca un miel”.
Fericitul Mitropolit Dosoftei al Moldovei şi Sucevei (1624-1693)
Preaînvăţatul şi vrednicul de pomenire Mitropolit Dosoftei (Barilă) este numărat printre cei mai aleşi ierarhi pe care i-a avut vreodată Biserica Ortodoxă Română.
Acest blând şi cuvios mitropolit s-a născut în părţile Sucevei, din părinţi foarte credincioşi. De mic a fost dat la învăţătura cărţii la cei mai buni dascăli ce se aflau atunci în Moldova. Apoi s-a dus la Şcoala Frăţiei Ortodoxe din Liov, unde a învăţat limbile greacă, latină, slavonă şi polonă, precum şi teologia ortodoxă.
În anul 1649 a primit tunderea monahală în Mănăstirea Probota. În anul 1658 a fost ales episcop de Huşi, fiind în vârstă de 34 de ani. Între anii 1660-1671 a fost episcop de Roman, iar între anii 1671-1686 a fost mitropolit al Moldovei. În anul 1686 s-a refugiat în Polonia, la Zolkiev. După 7 ani de pribegie a murit acolo, în anul 1693.
Blândul şi smeritul Mitropolit Dosoftei a fost dăruit de Dumnezeu din copilărie cu multă înţelepciune şi râvnă dumnezeiască. Pe lângă învăţătura cea din afară, adunată de la mulţi dascăli, învăţătura cea duhovnicească a deprins-o în şcoala Mănăstirii Probota. Aici a deprins rugăciunea, blândeţea, ascultarea, smerenia şi osârdia spre cele cereşti. Astfel, văzând părinţii din mănăstire nevoinţa lui, l-au făcut călugăr în anul 1649.
În puţină vreme, Cuviosul Dosoftei a sporit aşa de mult în dragoste şi rugăciune, încât s-a învrednicit a fi părinte duhovnicesc şi începător al obştii de la Probota. Timp de mai mulţi ani, învăţatul egumen a călăuzit pe monahi către Hristos, întărindu-i în buna nevoinţă şi în cunoaşterea Sfintei Scripturi. De asemenea, a dezvoltat mult şcoala Mănăstirii Probota şi a crescut mulţi ucenici luminaţi, aducând în obştea sa o adevărată înnoire duhovnicească.
Ca episcop la Huşi şi la Roman, blândul păstor al turmei lui Hristos a rânduit peste tot preoţi buni şi a înnoit numeroase biserici şi mănăstiri, zidind duhovniceşte pe fiecare prin smerenia şi bunătatea lui. Că nu era preot şi egumen mai răbdător, mai blând şi mai milostiv ca dânsul în toată eparhia.
Ajungând părinte duhovnicesc şi păstor al întregii Moldove, marele ierarh uimea pe toţi cu blândeţea, cu smerenia şi cu înţelepciunea sa, precum îl înfăţişează însuşi cronicarul Ion Neculce: „Acest Dosofteiu, mitropolit, nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era neam de mazil, preaînvăţat; multe limbi ştia: elineşte, latineşte, slavoneşte şi altă adâncă carte şi-nvăţătură, deplin călugăr şi cucernic şi blând ca un miel. În ţara noastră pe-ceastă vreme nu este om ca acela… Cantemir-Vodă să mâniase pe (a)cel mitropolit şi-i făcusă afurisănie de la patrierhi. Dar nemic de dânsul nu s-a atins, că zic oamenii că-i sfânt”.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 220-221)
(sursa:doxologia.ro)
